03-21-10
MDMA trailer (remi)
11-25-09
urmăreşte MDMA16 pe facebook
mdma16.ro va fi mai mult un site decât un blog. mai multă informaţie (recenzii, evenimente, noutăţi şamd) şi mai puţină comunicare, doar la unele posturi speciale voi permite comentarii. asta pentru că m-am săturat să fiu dezordonat şi îmi ocupă prea mult timp atâtea pagini.
dar ca să păstrez dialogul cu cititorii într-un loc pe care nu-l voi închide niciodată (nu cum am făcut cu blogul romanului SONI) şi pentru a scurta traseul mesajelor voastre şi a vă urmări şi eu în acelaşi timp, am deschis pagina de facebook a cărţii, la care vă puteţi abona.
mdma16.ro va fi centrul informaţiilor (al comunicatelor), pagina oficială, principalele anunţuri vor porni de aici sau de pe blogul meu, iar facebook-ul mă va ajuta să menţin relaţiile cu cititorii mei în privinţa evenimentelor, reacţiilor, pot vedea şi câţi oameni (care au şi cont, evident) sunt interesaţi de noul meu titlu, şi tot aşa.
sursa: andreiruse.ro
11-05-09
MDMA16 în Ziarul Financiar (7 episoade)
a apărut şi ultimul fragment (sau episod, cum ar veni) din MDMA16, în Ziarul Financiar. le mulţumesc pentru această colaborare lui Răzvan (pt. recomandare) şi lui Ioan Es. Pop.
am acceptat publicarea acestor texte pentru a vă familiariza cu tema şi personajele cărţii mele, şi am ales fragmente din primele două capitole (sunt încă nerevizuite, vă rog ţineţi cont de asta în lectură), încât să nu dezvălui multe din întâmplările chiar interesante.
în total au fost 7, iată link-urile la toate:
21.08 – episodul 1: fragment din “nebunul”
28.08 – episodul 2: fragment din “nebunul” (#2)
04.09 – episodul 3: fragment din “nebunul” (#3) + VIDEO
11.09 – episodul 4: fragment din “exodus”
18.09 – episodul 5: fragment din “exodus” (#2)
25.09 – episodul 6: fragment din “exodus” (#3)
02.10 – episodul 7: fragment din “exodus” (#4)
07-21-09
(VIDEO) Ecstasy Rising
Ecstasy Rising este unul dintre cele interesante filme (de fapt ediţie specială pentru ABC TV, realizată de Peter Jennings în 2004) despre MDMA.
pe scurt, cam toată povestea drogului într-un documentar de aproape o oră. traseul din Dallas în toată America, în Europa şi apoi în toată lumea. în interviuri apar persoanele reale care au făcut ca Ecstasyul (sau coşmarul, cum ar spune autorităţile) să existe pe piaţă. ca de obicei, mascarade media realizate de guvernul american &more. în jur de 2 milioane de consumatori noi pe an (se pregăteşte o revoluţie sau ceva?).
găuri în creier? vrăjeală. lipsa de serotonină, care ajunge la maxim 5%, se drege în câteva luni. totuşi, e ca ruleta rusească. sau suntem nişte cobai?
07-17-09
(VIDEO) terapie cu MDMA
psihologia tradiţională are limitele ei. în cazul de faţă nu a funcţionat şi nu a reuşit, deşi au fost nenumărate încercări, să scoată în depresie o persoană care suferea de sindromul tulburărilor de stres posttraumatic.
MDMAul (the wonder drug), folosit în scop terapeutic, schimbă total datele problemei.
07-16-09
MDMA16 în SDU (retry level)
la invitaţia lui Sandu Vakulovski am trimis un fragment din roman pentru revista Stare De Urgenţă (#14), marca lui “nea” Ianuş.
este vorba de o bucă’ din capitolul 7, care a fost postat şi pe blog şi pe care l-am citit şi la Euridice, unde am primit nişte păreri f. ok.
vezi PDF. | citeşte textul de pe blog
07-13-09
(VIDEO) i se spunea nebunul…
i se spunea nebunul… este un pasaj decupat din primul capitol si deschide o serie de 10-15 clipuri probabil, ce vor functiona ca teasere.
le multumesc celor care deja au preluat clipul pe blogurile lor si anticipat celor care vor face asta. it really helps.
05-16-09
un prim succes “oficial”
miercuri (13.05.2009), am citit fragmentul retry level? din MDMA16, în cadrul cenaclului Euridice, condus de Marin Mincu (alături de prietenul meu, Cristi Cotarcea, care m-a urmat cu o poveste pentru copii, Pinguinul Boris).
am fost surprins de reacţii, multă deschidere din partea celor prezenţi (puţini, dar buni) şi câteva idei de menţionat:
* de trei ori cel puţin s-a vorbit de originalitate, în sensul bun, şi capacitatea mea de a lucra foarte bine textul pe bucăţi scurte
* limbajul vulgar este bine folosit, nu în exces, controlat şi conturând foarte bine personajele (după cum s-a remarcat, lumea este descrisă din punctul de vedere al nebunului şi asumată ca atare)
* nicio descriere indirectă a personajelor şi totuşi “parcă ar fi lângă noi”
comentariile în mare, pe lângă alte detalii interesante, au fost făcute de Marin Mincu, Valeriu Mircea Popa, Mihail Gălăţanu, Paul Sandu.
aşadar, în ciuda aşteptărilor mele, MDMA16 a fost primit bine, majoritatea ştiau chiar şi de SONI, deşi până acum n-am călcat în medii “recunoscute” cu romanul.
PS. ar mai fi de menţionat o întâmplare hazlie: după lectura mea, un tip din sală mi-a spus că sunt vocea Satanei. i-am spus că în fiecare dimineaţă îmi fac rugăciuni diavolului să nu întâlnesc oameni ca el… ce-o fi înţeles, habar nu am, Mincu l-a alungat destul de rapid.
05-07-09
(fragment) retry level
* vezi mai multe la cuprins
seamănă al naibii de bine cu orgasmu’, nu? şi nebunul m-a îmbrăţişat, după care m-a sărutat pe frunte ca pe un copil cuminte.
era uimitor. eu şi umflatul ăsta de două sute de kile, pe care, până la urmă, nu-l ştiam decât de vreo câteva ore, sparţi în mijlocul bucureştiului. oraşul se transforma, o lua razna, nu-l văzusem aşa niciodată, nici când am intrat în poliţie, acum dracu ştie câţi ani, şi am patrulat nopţi întregi prin el. nu înţelesesem nimic? fusesem chior? sau lucrurile s-au schimbat atât de rapid?
înţelegeam totul după mdma, era atât de simplu… orice idiot putea să vină să-mi pună orice întrebare, aş fi dat răspunsurile cu viteza şi precizia unui scamator care scoate din pălărie sau buzunare iepuraşi, batiste, cărţi de joc, naiba mai ştie ce, oricum totul e o vrăjeală.
bucureştiul e o copie ieftină a las vegasului, văzut doar printr-un ecran plat, la hbo. e magic, ca şi cum la o oră fixă, totul s-ar întoarce pe dos. roboţeii dorm, visează frumos, odihnindu-se pentru a doua zi de rutină, când oamenii-cârtiţă se vor întoarce acasă, se vor ascunde-n dormitoare, nu vei şti şi nu vei bănui nimic despre ei niciodată.
ştii cum e viaţa? s-a ridicat nebunul şi mi-a prins mâna. e ca un joc pe calculator, la o rezoluţie proastă, asta că nu ţi-a luat mă-ta un pentium 7 dual, cu paişpe mii de mini ventilatoare şi video-ul inclus pe placa de bază, cu atăta memorie cât nici cel mai tare monitor, în generaţia nepoţilor tăi, n-o să poată duce.
şi drogurile? hmmm… e ca şi cum ai băga coduri. mişto la început, viaţă infinită, toate armele posibile şi muniţie nelimitată, sărituri de zece ori mai înalte, super viteză, soluţii pe loc, încă un nivel şi încă un nivel şi… game over, nici nu ştii când s-a întâmplat totul, ai uitat oricum despre ce era vorba. asta dacă nu te plictiseşti între timp şi te trezeşti în mijlocul acţiunii fără suplimentele-astea, încercând să te baţi pe bune.
retry level?
stai cu gura căscată, capul lăsat pe spate, mâinile fleaşcă în jurul tău, ca nişte opţiuni incluse de care te poţi debarasa oricând, te gândeşti că, la fel ca ceilalţi oameni, eşti un punct pe o pagină A4. atât.
diferenţa e că tu vezi foaia de hârtie, sistemul infect şi creionul american, în dungi colorate, cu steluţe, băgându-ţi pe gât filme de căcat cu happy end care îţi fut creierul şi te obosesc, ca apoi să dormi liniştit şi s-o iei de la capăt a doua zi, să creşti plozi sau să visezi că faci asta şi că-i înveţi ce-i ăla bine şi ce-i ăla rău, că-i trimiţi la şcoală, să facă radicale, acolade, să rezolve necunoscute, să ştie cine-a fost Napoleon, cât se poate de scurt, ce-a dres în anu’ cutare, ce chiloţi avea, nimic oricum din ceea ce-a gândit şi ce înseamnă drepturile omului şi până în ziua de azi. istoria sau, de fapt, totul, se predă la fel cum se face shaorma.
poţi să te rişti dup-aia şi să le bagi în cap că economia e viitorul, de parcă le-a scos cineva ochii cu furculiţa şi nu văd că e nevoie să cadă o singură bancă, din dorinţa celui care are guma de şters la îndemână, ca totul să se ducă dracului. geometrie în spaţiu, bob de mazăre zbârcit şi bob de mazăre neted, marele poet cu somnoroasele lui păsărele şi influenţele şi vrăjelile şi critică literară cu kilele. de ce-i zice naţional? e un premiu oferit de stat celor care li se lasă creierul la uscat şi apoi e aruncat într-un coş de gunoi ca o legumă stricată. nu le spui asta, de frică sau de silă, ce mai contează?
tu eşti acum deasupra foii albe, levitezi… ai grijă cât stai pe-aici, printre cei săraci cu duhu’, să nu se prindă cineva, să nu te ardă pe rug, să nu-ţi scoată dinţii cu ranga, să nu te interneze, să nu te închidă, să nu te dea la televizor, să nu te pună pe youtube, să râdă ca proştii dup-aia şi să-şi dea link-uri, să nu te declare erou, să te vândă sau să te execute şi toate celelalte posibilităţi infinite şi blestemate.
vorbim de nişte animale care au inventat instrumente de tortură, pricepi asta? şi-au ocupat timpul cu aparate care să te doară de te caci pe tine sau să te omoare încet şi sadic… ai mare grijă de pielea ta, acum că vezi cum lumea-i condusă de un nebun care i-a convins pe toţi proştii să le fie ruşine de ei înşişi.
de sexul lor, de iubirea lor, de hainele care nu-s la modă, de gesturile stângace, de sărăcie, de schimbare, de tot ce-i altfel, nu domnilor? şi deja începuse să ţipe.
fie-vă silă de voi şi teamă de moarte, ţineţi-vă mintea ocupată şi consumaţi, consumaţi până rupeţi planeta în paişpe. omorâţi animale, vindeţi-le în cuşti sau schingiuiţi-le doar pentru că-s drăgălaşe sau v-ar sta bine pe cap, decapitaţi-le, mâncaţi-le până crăpaţi de umflaţi ce sunteţi, într-un restaurant luxos din centru, construit pe o pilă la primărie. tăiaţi copacii şi tot ce respiră, să nu mai rămână nimic aici, decât pământ uscat şi o apă jegoasă, plină de căcaturile care vin pe canalizare.
sevraj? dependenţă de droguri? vrei să te întorci la toate astea cu braţele deschise sau să mergi mai departe? şi dacă te-ntorci, până unde te ţine? până la staţia de metrou de la unirii, unde vezi o adunătură de oameni, cu capul în pământ, care dacă se privesc, o fac pe furiş, speriaţi? sunt teleghidaţi de o telecomandă virtuală care-i trimite acasă sau la muncă, ce-i asta? cum am ajuns aici?
nu mai avem loc decât pe verticală, în buncăre şi cutii de beton, care costă enorm de multe hârtiuţe colorate, iar tu sau, puii mei, alţi cretinoizi, sunteţi atât de proşti să daţi banii pe ele? lumea, fratele meu, e jucată la poker de trei oameni, exact în momentul ăsta! unul l-a inventat pe dumnezeu, celălalt banii, iar al treilea, PRistul inspirat, le-a făcut cunoştinţă şi le-a zis: hai să-i ardem p-ăştia…
în timpul ăsta, sistemul merge, totul e ok…
transpiram din cauza amfetaminei, pulsul o luase razna. şi-atunci m-a lovit, am simţit toată durerea care a existat vreodată în lume, nu-ţi pot descrie, trebuie doar să mă crezi. iadul începuse să se dezlănţuie în faţa mea, culorile se spărgeau şi ieşeau din conturul obiectelor, iar asfaltul, betonul, plasticul, luminile colorate artificiale, toate erau nişte mutaţii groteşti, nişte jucării urâte ale unor copii frustraţi.
nebunul m-a strâns tare de mână, până m-a învineţit, şi-am revenit repede pe pământ, fără să ştiu unde dracului fusesem pentru câteva secunde.
suntem doar nişte simple forme, nu? nişte posibilităţi în toată schema asta bine controlată, ce faţadă ieftină… nici n-am apucat să-mi termin ideea că am vomitat pe loc de frică, o frică pe care nu o mai întâlnisem niciodată. picam iar în altă dimensiune. m-am lăsat în genunchi în mijlocul străzii, îmi strângeam toţi muşchii să nu mă cac sau să mă piş pe mine, naiba ştie, atunci nebunul mi-a tras un picior în stomac şi m-a scos din tot tripul, asta dacă era un trip.
respiră adânc, prostule… dă-i oxigen creierului, altfel faci scurt, pricepi? eşti pe mdma, totul e de zece ori mai tare, mai intens… ştii cum ţi se fut neuronii la ora asta?ai grijă ce pula mea gândeşti, lasă prostiile. nu te mai uita în jos, la foaia albă de hârtie, plină de puncte mizerabile…
asta e lumea până la urmă, împărţită în două, între sclavi şi stăpâni.
iar tu eşti nimicul din ea, învârtindu-te printre binevoitorii ăştia ce vând dumnezei frumos ambalaţi, maşini sport cu gagici siliconate incluse, e-uri şi plastic la conservă, păreri de bine, organe, calculatoare şi ghedjături tot mai performante şi mai colorate… nu mai ţine laba aia cu totul o să fie, începând de-acum. este punctul în care totul devine atât de clar, încât aproape te caci pe tine de durere. felicitări pentru că ai văzut vârful aisbergului.
adică? şi cu cât respiram mai adânc, simţeam că-mi revin.
nu te pierde omule, eşti tu şi mintea ta, atât de sincer cum n-ai fost niciodată. ştiai toate astea dinainte, dar te-ai minţit ca un sclav ordinar ce eşti. ai doar o cădere de calciu acum…
momentele scurte de panică au dispărut brusc şi-am crezut dup-aia că-mi dau drumul pe loc. tot trupul mi s-a încălzit deodată, ardeam şi simţeam mâncărimile-alea pe care le ai la 15 sau 16 ani, când te îndrăgosteşti pentru prima oară. doar că nu mă îndrăgosteam de cineva anume, ci de lume… şi devenea din ce în ce mai intens.
m-am ridicat din genunchi, doar ca să mă prăbuşesc pe spate. fuck! ce puii me e asta?
acizii îţi intră direct în creier şi-ţi dau drumul la estrogen, la iubire adică, ca şi cum de la un robinet. şi nici n-a-nceput să curgă cu presiune… mai mult, amfetamina te ţine treaz, să nu lipseşti niciun moment, să te bucuri de tot. şi duce totul la un alt nivel, dublu-i puţin spus. asta-i fericire brută, un căcat de praf. despre asta e viaţa, frate?
cauţi fericire? costă două milioane juma gramul, dacă vrei. şi e pe bune. nimic nu se mai joacă acum cu mintea ta, dă raţiunea la o parte, totul este sentiment.
m-am ridicat şi i-am sărit umflatului în braţe, ca şi cum ar fi fost o femeie pe care am iubit-o enorm şi n-am văzut-o de ani buni, din ce ştiu eu ce motive.
ştiu cum e, pictorule… îţi vine să crezi?
abia atunci am înţeles de ce-i spuneau nebunul. avea totul şi văzuse lumea exact aşa cum e, d-aia pregătea o revoluţie. sensurile se sparg, ce-i aia canapea, ce-i ăla living? ce-i ăla robinet, ce-i aia budă? ce-i aia construcţie de beton? nimic nu mai are nicio logică, de ce lemnul e lemn şi masa a fost stabilită şi denumită aşa? în orice alt context, tot ce ştii tu acum despre viaţă, putea să fie cu totul altfel. şi-atunci despre ce e vorba?
la naiba, şi eu eram chiar apărătorul sistemului, în tot jocul ăsta? mi-era din ce în ce mai greu să-mi maschez identitatea. ce puii mei e aia identitate, oricum?
suntem cică educaţi, de fapt crescuţi ca-n nişte laboratoare şi controlaţi dup-aia în sistemul ăsta, care nu merge deloc. dacă ar merge, dacă lumea ar crede măcar în dumnezeu sau în legi sau în nişte principii de vreun fel, de ce dracului ar mai exista războaie? crimele de la ora cinci? poţi să începi întrebările de aici, restul vine de la sine.
totul era atât de limpede, şi creierul îmi vibra în craniu.
artistule, eşti deasupra foii de hârtie, nu te mai uita în jos! asta vrei tu să vezi? şi-atunci ne-am îndreptat spre maşină. ai destul timp mâine să meditezi, efectul ţine opt ore şi amfetamina-ţi stă-n corp cam două zile. acum simte, bucură-te…
cum adică ăsta-i doar vârful aisbergului? am tresărit, pentru că aceste cuvinte mă marcaseră mai devreme.
nebunul a început să râdă isteric. şi-a scos din buzunarul drept plicul cu ce mai era din mdma. dup-aia, l-a vârât pe tot în sticla de apă plată, din care nu băuse decât o gură.
până unde vrei să mergi deasupra foii de hârtie? şi a-nceput să agite sticla, ca praful să se amestece.
e mai mult de-atât?!
totul e să ai grijă, pentru că trupurile astea handicapate, incluzând şi creierul şi raţiunea lui care te-a futut până acum, pot să cedeze de tot.
04-15-09
jim morisson about drugs
People are afraid of themselves, of their own reality; their feelings most of all. People talk about how great love is, but that’s bullshit. Love hurts. Feelings are disturbing. People are taught that pain is evil and dangerous. How can they deal with love if they’re afraid to feel? Pain is meant to wake us up. People try to hide their pain. But they’re wrong. Pain is something to carry, like a radio. You feel your strength in the experience of pain. It’s all in how you carry it. That’s what matters. Pain is a feeling. Your feelings are a part of you. Your own reality. If you feel ashamed of them, and hide them, you’re letting society destroy your reality. You should stand up for your right to feel your pain.
